25 noiembrie 2023, ora 16:30 Aula Ștefan Cicio Pop (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad), b-dul Revoluției, nr. 94-96
Teodor Stoica este un tânăr în vârstă de 26 de ani pentru care istoria a reprezentat o pasiune încă din primii ani de școală. Ajungând să fie interesat de trecutul Aradului încă din anul 2008, în vara anului 2011 a creat pagina de Facebook intitulată „Aradul de Altădată”, un proiect care inițial s-a dorit a fi o modalitate de a împărtăși cu alți arădeni o pasiune comună: istoria Aradului. Pagina „Aradul de Altădată” a devenit la scurt timp populară în rândul internauților arădeni și nu numai, ajungând în prezent să aibă peste 38.000 de urmăritori. Cu ajutorul paginii „Aradul de Altădată”, arădenii și persoanele interesate de istoria Aradului au avut ocazia în decursul a mai bine de 12 ani să vadă mii de fotografii vechi și să afle o sumedenie de informații interesante despre clădiri, locații, personalități sau evenimente importante care au marcat viața orașului de pe Mureș. Teodor a studiat Științele Politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara și a absolvit cu succes în anul 2020, iar recent a încheiat un masterat în Arheologie în cadrul aceleiași universități. Volumul „Aradul de altădată” reprezintă rezultatul firesc al activității paginii cu nume omonim, dar și al muncii de cercetare continue din ultimii 3 ani și jumătate. Pe lângă interesul față de istorie sau geopolitică, Teodor Stoica este și un fan al muzicii și călătorilor, lucru care l-a inspirat în demersul realizării acestui volum. Scrierea cărții a început în vara anului 2020 și s-a încheiat în toamna anului 2023, dat fiind sumedenia de informații găsite pe parcursul acestui interval de timp. Pe lângă documentarea din diverse surse precum documente de arhivă, cărți, ziare sau lucrări științifice, textele cuprinse în volum se bazează și pe mărturii obținute în urma unor interviuri realizate în perioada 2020-2021. Respectând profilul paginii „Aradul de Altădată”, cartea conține și fotografii și documente rare din arhiva proprie a autorului, din arhiva colecționarului arădean Gheorghe Ciaciș, din diverse publicații sau cărți vechi, din arhive de familie ale unor arădeni sau chiar două fotografii primite din partea unei fundații americane de păstrare a memoriei celor care au luptat în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Nu în ultimul rând, cartea conține și câteva zeci de fotografii actuale realizate de autor, surprinzând în principal detalii de o importanță istorică aparte de pe fațadele clădirilor. Volumul „Aradul de altădată” este structurat pe 6 capitole, fiecare cu o tematică distinctă, dar care nu există izolat, ci se află în legătură cu cel puțin un alt capitol. Cartea este publicată de Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, printr-un proiect cofinanțat de Centrul Cultural Județean Arad. Vă așteptăm cu drag să luați parte la evenimentul de lansare al volumului „Aradul de altădată” care va avea loc în 25 noiembrie, orele 16:30, în Aula Ștefan Cicio Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (b-dul Revoluției, nr. 94-96).